Welcome to ITBoard Sign in | Join | Help

September 2008 - Posts

Mediile complexe intalnite in multe din firmele medii/mari pun problema integrarii intre sisteme/aplicatii ce provin din “lumi” diferite, cum ar fi Windows si diverse variante de Unix sau Linux. Despre interoperabilitate se poate vorbi cu adevarat incepand de la lansarea Windows 2000 pentru dezvoltarea caruia Microsoft a folosit standarde acceptate in IT, cum ar fi Kerberos pentru autentificare si LDAPv3 pentru Active Directory. O alta contributie importanta in aceeasi directie a fost lansarea pachetului Windows Services for Unix v. 3.0.

Interoperabilitatea Windows – Unix/Linux are doua principale aspecte:

  1. la nivel de aplicatii;

  2. la nivel de servicii de sistem.


Interoperabilitatea Windows – Unix/Linux la nivel de aplicatii

Incepand de la Windows 2000, prin intermediul Interix din pachetul Services for Unix (SFU), se poate folosi un mediu nativ Unix in care diverse aplicatii Unix pot fi recompilate si apoi rulate cu mici sau chiar fara modificari ale codului sursa. Mediul vine cu o colectie completa de utilitare Unix, precum si cu shell-urile ksh si tcsh. In Windows 2003 R2 si Windows 2008 Interix se transforma in SUA (Subsystem for Unix-based Applications) si este o componenta optionala a sistemului de operare putand rula ca subsistem alaturi de celalalte din Windows. Detalii si utilitare suplimentare puteti gasi aici.

In a doua parte voi insista mai mult pe integrarea Windows - Unix/Linux din punct de vedere al serviciilor de sistem.


Doi angajati ai Microsoft au vrut sa vada ce uptime ar avea daca ar instala niste servere intr-un cort in aer liber.

In cadrul experimentului au folosit cinci servere HP DL585s pe care au rulat Sandra (System ANalyser, Diagnostic and Reporting Assistant) timp de sapte luni intre noiembrie 2007 si iunie 2008. Rezultatul: 100% uptime. E adevarat ca au ales perioada rece a anului, dar, intr-o demonstratie anterioara, Intel a aratat ca se poate folosi si aer la temperaturi pana la 32 grade Celsius pentru racirea unui data center.

Demonstratia Intel se inscrie intr-o strategie de reducere a costurilor legate de data center-e, alaturandu-se curentului “green computing”. Pe scurt despre studiul Intel:

  • 900 servere folosite intensiv intr-un data center cu densitate mare;
  • Fara control al umiditatii – umiditatea a variat intre 4% si 90%;
  • Filtrare minima a aerului (filtre normale pentru utilizare casnica) – serverele au fost acoperite de un strat fin de praf;
  • Echipament de racire (model destinat racirii unor spatii comerciale) configurat sa ventileze aerul din exterior spre interior la temperaturi intre 18 si 32 grade Celsius, doar pentru temperaturi peste 32 grade sa activeze functia de racire;
  • Rata caderilor a fost de 4,46% comparativ cu 3,83% in data center-ul principal Intel (pentru aceeasi perioada de timp);
  • Economii anuale estimate de 2,87 milioane USD pentru un data center de 10 MW.

Pentru prima oara, Universitatea Stanford ofera gratis 10 cursuri online in cadrul unui program numit ”Stanford Engineering Everywhere”. Deocamdata, cursurile acopera trei domenii: Introducere in Calculatoare (3 cursuri de programare), Inteligenta Artificiala (3 cursuri) si Sisteme Liniare (4 cursuri).

Detalii suplimentare si materialele de curs le puteti gasi aici.

Se cere: reinstalarea unui sistem de operare (Linux flavour) pe un mini notebook.

Se da: usb stick, imagine iso a sistemului de operare.

Nu se da: cd/dvd portabil cu interfata usb.

Dupa cateva incercari nereusite “the hard way”, adica mkfs.vfat, syslinux, etc., am descoperit un utilitar pe care il recomand cu toata caldura: Unetbootin. Cu alte cuvinte, tot la GUI am ajuns…

Exista si in varianta Windows si Linux; recomandarea celor care l-au facut este: “If you are having trouble with the Linux version, try the Windows version, it usually works better“…

 

De ce a trebuit sa-ti scrijelesti prenumele in scoarta unui stejar batran de peste 100 de ani? Ai crezut ca asa va ramane prenumele tau pentru posteritate? Da, probabil va ramane, dar ca semn de proasta crestere si indiferenta fata de natura... In loc sa te fi chinuit cel putin o ora sa sapi la doi centimetri adancime in scoarta copacului prenumele tau, nu zic sa fi pus mana sa faci ceva folositor, dar macar sa te fi plimbat sa admiri padurea din jurul tau... Te-ai gandit cum ar fi sa ti se scrijeleasca si tie in piele cuvantul "STEJAR"?

 

 

De obicei se serveste bine facut cu garnitura de masini virtuale...

Lasand gluma, destul de slaba dealtfel, la o parte, un hypervisor este un manager de masini virtuale care permite mai multor sisteme de operare sa foloseasca resursele hardware ale unei singure gazde. Hypervisor-ul este cel care controleaza si aloca aceste resurse, asigurand totodata si izolarea intre masinile virtuale. Cum indeplineste hypervisor-ul aceste sarcini? Hypervisor-ul controleaza direct resursele hardware asigurand o interfata virtuala unificata prin intermediul careia masinile virtuale au acces la aceste resurse. Acestea nu au nevoie de a cunoaste detalii low-level despre hardware-ul instalat, ceea ce este si un mare avantaj, acela de a putea migra masinile virtuale pe alte servere, in anumite situatii chiar live.

Trei din cele mai intalnite tipuri de virtualizare sunt: emularea, virtualizarea nativa si paravirtualizarea.
In cazul emularii, masina virtuala simuleaza intreaga configuratie hardware (CPU, memorie, I/O) necesara pentru a rula un sistem de operare guest nemodificat destinat unei arhitecturi hardware complet diferita. Cel mai mare dezavantaj al emularii este performanta scazuta. Cateva emulatoare cunoscute: QEMU, Bochs, PearPC.
Virtualizarea nativa este similara cu emularea, sistemele de operare nemodificate ruland in masini virtuale, fara a fi constiente de mediul virtual, diferenta notabila fiind faptul ca acestea ruleaza pe aceeasi arhitectura hardware. In aceasta situatie hypervisor-ul asigura accesul la hardware, nemaifiind nevoie de folosirea unei aplicatii pentru simularea unei arhitecturi diferite. Cele mai reprezentative produse din aceasta zona sunt produsele VMware, Microsoft Virtual Server, XEN (cu mentiunea ca in acest caz foloseste extensille Intel VT/AMD-V).
Paravirtualizarea, numita si "enlightenment", este diferita de virtualizarea nativa prin faptul ca hypervisor-ul expune o versiune modificata a hardware-ului existent, pastrand totusi arhitectura. Aceasta modificare face ca suportul pentru mai multe sisteme de operare guest sa fie mai simplu, dar sistemele de operare guest trebuie sa fie putin modificate, sa fie constiente de mediul virtual. Microsoft Hyper-V si XEN sunt cele mai cunoscute produse ce ofera paravirtualizare.

Cel mai probabil, marea majoritate stiti cateva din avantajele virtualizarii, dar nu strica sa amintesc trei domenii care pot beneficia de acestea. Unul ar fi zona de cercetare si dezvoltare a produselor de securitate, a celor care studiaza efectele si comportamentul diverselor categorii de malware. O alta situatie este cea a departamentelor de dezvoltare si implementare care pot folosi ca medii de testare si dezvoltare masini virtuale. Si nu in ultimul rand, departamentele de training pot crea masini virtuale cu medii diferite customizate in functie de necesitatile de instruire.